Cursuri gratuite de Drama-Terapie în luna Iunie!

Acest început de an a fost unul pe care nu ni-l mai dorim vreodată, un început atipic ce practic a schimbat cursul vieții sau a percepției despre viață, celor mai mulți dintre noi. Iar asta cu siguranță a lăsat răni, pentru unii chiar unele adânci. (more…)

beaded-2137080_1920

„Arta e… mai tare decât fotbalul”

Am rugat câţiva cunoscuţi de la TeenMedia Academy să completeze enunţul „Arta e…” cu primele cuvinte care le vin în minte, şi iată că am reuşit să fac o listă. Unii dintre ei mi-au dat chiar mai multe variante, şi am simţit nevoia să le includ pe toate.

Arta e…

  • ???? (pentru că unii chiar nu au ştiut ce să-mi răspundă)
  • „E ok, frate. Ştii, e ca MNAC-ul văzut seara. (râde)” „Adică?” „Adică… e ok.”
  • „Poezie.” „Cum ar fi?” „Poe, Bukowski, Dickinson, Cummings, Frost…”
  • „Plătită prost.”
  • „E ce faceţi voi pe-acolo În Culise. J”
  • „Mai tare decât fotbalul.”
  • „Să ştii când să taci din gură şi când să vorbeşti.”
  • „Frumoasă.” (iar la bulina asta voi include toate adjectivele primite de la oameni – e mişto, e tare, e blană, e super, e beton, e ok. Asta e bulina oamenilor neinventivi.)
  • „Dureroasă.” „De ce?” „Nu ştiu, mi-ai zis să-ţi zic primul cuvânt care-mi vine în minte. Ăsta e.”
  • „Iubita mea. Şi poţi să-i arăţi asta după ce termini de scris articolul.”
  • „<3” „Ce?” „E inimioara aia pe care ţi-am trimis-o!”
  • „E o cofetărie la mine în oraş.”
  • „O formă pură şi imperfectă de conştientizare a sufletului.”
  • „E cea mai bună când e artă culinară.”
  • „Teatru, dans… Scuze, chiar nu ştiu ce să zic. Mă mai gândesc, întreabă-mă mai târziu.”
  • „E a tuturor.”
  • „E prima prăjitură pe care o faci şi e oarecum comestibilă.”
  • „Făcută cu dragoste.”
  • „E albumul cu poze al bunicilor şi părinţilor.”
  • „E ce e în jurul nostru când nu stăm pe Faceook şi Twitter.”
  • „Ca sexul.” „Adică?” „Adică e ca sexul. Nu mă pune să detaliez.”
  • „E reflecţia sufletului în cea mai frumoasă formă pură.”
  • „E melodia aia pe care o asculţi de mult timp, dar tot te simţi ca şi cum ai asculta-o prima dată.”
  • „Cel mai eficient mod de exprimare spirituală.”
  • „Parte din viaţa noastră.”
  • „Felul în care îmi spune că mă iubeşte, felul în care zâmbeşte când îi spun că-l iubesc… Ooof, iar devin siropoasă?”
  • „E atunci când te vopseşti singur/ă. La fel şi pentru tuns. Astea mi se par chestii absolut imposibile.”
  • „E doza de zahăr din ceai sau cafea. Unii nu pun deloc, unii foarte mult, uneori e brun, alteori lichid, alteori miere.“
  • (am primit chiar şi o definiţie a artei) ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific.
  • „E prima cafea de dimineaţă după o noapte lungă.”
  • „E filmul pe care ţi-l faci într-un drum lung cu autobuzul.”
  • „E viaţă, bre.”

600x314_201701311940

Am descoperit recent un site care-mi spune ce evenimente notabile s-au întâmplat în fiecare zi din an, de la premiere de film și teatru, până la divorțuri ale celebrităților. Astăzi, 29 ianuarie, acest site marchează ziua marelui dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, drum-roll please ??? ION LUCA CARAGIALE.

O căutare pe Google mai târziu, am găsit mai multe variante de răspuns decât mă așteptam. Data naşterii lui nenea Iancu este sărbătorită pe 30 ianuarie, însă pe certificatul de naştere e trecut că s-a născut pe 1 februarie 1852. Site-ul meu spune 29 ianuarie, iar Wikipedia 13 februarie. Eu cu cine votez? E de înțeles o ușoară confuzie între primele 3 date, consecutive de altfel, dar 13 februarie?

Capture

Să trecem mai departe la informații concrete despre Caragiale, la lucruri pe care nu mulți le știu. Cum ar fi…

După ce a fost acuzat că a plagiat drama Năpasta, deși a câștigat procesul cu ajutorul avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea, nenea Iancu s-a mutat în Berlin împreună cu familia, unde a și încetat din viață la 9 iunie 1912 (aici data nu variază ?). Trupul său a fost depus la cimitirului protestant Erster Schöneberger Friedhof, unde a stat 5 luni de zile, până în noiembrie 1912, când a fost adus la București. Povestea readucerii trupului în țară parcă a fost scrisă însuși de maestru, pentru că s-a lăsat cu tot felul de peripeții. Pe scurt, când vagonul a ajuns în Gara de Nord, nimeni nu știa ce este în el. După cercetări și telefoane, au aflat despre ce era vorba și, pe lângă asta, că vagonul rătăcise aproximativ două săptămâni pe liniile germane și austriece.

A avut cinci copii, Mateiu Caragiale, în urma relației cu Maria Constantinescu, și alți patru, Ioana, Agatha, Luca Ion și Ecaterina, cu singura sa soție, Alexandrina Burelli, pe care a cunoscut-o pe vremea când era director al Teatrului Național.

CaragialeA avut și o scurtă carieră de politician. În anul 1908, Caragiale a participat la campania electorală a Partidului Conservator-Democrat, sperând că va obţine un post de deputat, însă nu a fost pus pe liste și s-a întors la Berlin.

În ultimii ani din viață, petrecuți la Berlin, Caragiale a început să scrie o piesă întitulată Titircă, Sotirescu et Compania, o comedie în care apar personaje din alte opere ale sale, precum Nae Ipingescu sau Rică Venturiano. Din păcate însă, a murit înainte să o termine, dar textul a fost totuși publicat și e posibil să-l mai găsiți prin anticariate, dacă aveți răbdare să căutați. 

Așa, ca de final, m-a surprins (nu doar pe mine, ci și pe colegii de la TeenMedia Academy ) să aflu că nenea Iancu a fumat în ultima după-amiază a vieţii sale 80 de ţăgări. (Adevărul literar şi artistic, 1932) Oare cine a stat să le numere?

 

Untitled

Teatrul modern diferă de cel clasic într-o varietate de moduri, dar există câteva diferențe principale. Teatrul clasic este de obicei împărțit în trei genuri – tragedii, comedii și povești epice. Ceea ce este interesant la toate acestea este că, în ciuda tonurilor și temelor lor diferite, toate împărtășesc subiecte foarte similare: amestecul zeilor în viața umană și în societate. Se concentrează cu precădere pe rolul sorții, pe factorii externi în decizia viitorului oamenilor, spre deosebire de teatrul modern, unde voința individuală și libertatea de alegere sunt esențiale.

Modernismul este greu de definit datorită diverselor sale linii; este ca o compoziție de diferite fire care se suprapun și se încrucișează. Teatrul modern abordează o diversitate de teme care se învârt în jurul culturilor, genurilor, experiențelor și problemelor.  Explorează anxietatea, înstrăinarea și un sentiment de așteptare pentru ceva. Este experimental; creează imagini distorsionate. Dramaturgii moderni au fost influențați atât de contextul personal, cât și de cel social. Personajele dramatice moderne sunt rebele; ele se revoltă împotriva mediului înconjurător pe care îl au alți oameni. Există subiecte politice și sociale, precum și teme absurde care nu se conformează nici unei idei principale. Dincolo de asta, temele și conflictele implică probleme umane mult mai des.

În teatrul clasic, conflictul este un element de mare forță, construit frecvent pe opoziția între două personaje sau grupuri de personaje. În cel modern însă, conflictul se interiorizează, devine mai abstract, își pierde forța de a declanșa evenimente; are la bază opoziția dintre eu și sine, dintre individ și existență / destin, dintre individ și sistem.

Personajele teatrului clasic sunt caractere, sunt arhetipuri tragice (eroul, tiranul, victima destinului nefast etc.) ori comice (avarul, ipocritul, cocheta, senilul, demagogul etc.), ilustrând tipologii general-umane. Individualizarea e realizată prin nominalizare sugestivă, statut social, trăsături fizice și morale, profil psihologic, comportament, detalii vestimentare, relații cu alte personaje etc.

În teatrul modern, eroii nu mai reprezintă individualități, ci valori, idei, atitudini supraindividuale. Personajul nu mai este un caracter, ci un ins cu identitate vagă, aflat în căutarea sinelui, ins amorf, non-erou, „om sucit”, bufon sau nebun / erou liric sau epic etc. Identitatea scenică e conferită prin limbaj și prin comportament, prin nominalizare de serie ori prin absență numelui, prin raportare la propria existență. Limbajul e modalitatea esențială de certificare a existenței, a luptei împotriva limitelor existențiale.

La TeenMedia Academy se combină cele două tipuri de teatru – cel clasic cu cel modern, cu accent pe ultimul.

Capture

Nu mulți știu cum au ajuns măștile dramatice să simbolizeze teatrul.  Ele sunt astăzi ca un logo oficial, recunoscut de toată lumea. Oare cați s-au întrebat de unde provin și cum au rezistat ca simbol până în zilele noastre?

Long story short ⬇️⬇️⬇️

Măștile dramatice își au originea în Grecia Antică. Cele două măști reprezintă împreună Comedia și Tragedia; cele două genuri principale ale teatrului grecesc. Masca Comediei este cunoscută sub numele de Thalia, muza comediei în mitologia greacă, în timp ce masca Tragediei este cunoscută sub numele de Melpomene, muza tragediei.

Măștile de teatru grecesc au fost folosite încă din secolul 6 î.Hr. Erau una dintre trăsăturile tipice ale teatrului grecesc clasic. A existat un motiv practic pentru utilizarea lor. Măștile mari au ajutat la exagerarea emoțiilor actorilor și a trăsăturilor faciale ale acestora. În teatrele care adăposteau mii de oameni, aceasta era o necesitate. Actorii au purtat măști întunecate pentru tragedii și măști viu colorate în timpul comediilor. Măștile au fost confecționate din materiale organice și,  din acest motiv, dovezi fizice ale acestora nu au supraviețuit.  Măștile erau destinate atât actorilor, cât și corului, întrucât corul reprezenta același personaj, toți purtau aceeași mască.

Mă bucur ca am clarificat și asta, atât pentru mine, cât și pentru alți curioși de la TeenMedia Academy. ??

În anul 2019 TeenMedia Academy a sărbătorit un deceniu de activitate – 250 de spectacole realizate cu participanții la cursuri, peste 3000 de oameni care au jucat pe scenă, mii de mâini care au aplaudat și alte mii de ore petrecute împreună la ateliere și repetiții. Ce-i drept, ne dorim s-o ținem tot așa, iar miile acestea să se transforme în zeci de mii.

page

De asemenea, 2019 este un an special și pentru că a marcat redeschidrea teatrului independent În Culise, care s-a transformat imediat într-o a doua casă și ne-a oferit o scenă pe care să jucăm spectacolele noastre dragi.

În noul an ne propunem să aducem la viață proiecte noi care să îmbogățească stagiunea deja existentă și care să bucure spectatorii, la fel ca până acum. Ne dorim să împlinim în continuare visele cursanților, la fel cum le împlinesc și ei pe ale noastre când vin aici și ne oferă ocazia de a lucra cu ei.

Pasiunea pentru teatru este cea care ne-a unit și ne-a transformat într-o familie. Nu-i nimic mai frumos decât un grup de oameni diverși care creează împreună o lume comună, un fel de Babilon inversat, căci, în ciuda faptului că suntem atât de diferiți, reușim să ne întelegem de minune.

Fiind în spirit de sărbătoare, noi cei de la TeenMedia Academy ne-am decis să visăm puțin cu ochii deschiși la ceea ce mai are Broadway-ul de oferit sezonul acesta. Pentru cei mai norocoși, care petrec Crăciunul în New York, avem căteva sugestii de spectacole memorabile pe care le pot vedea. Ar fi cu siguranță o experiență de neuitat. ?

1. Christmas Spectacular Starring The Radio City Rockettesae100840-6cc7-41d6-9bf7-a6ff5f0ed5d4-2505-new-york-radio-city-christmas-spectacular-05

Prin cântece, dans sincronizat și o doză perfectă voie bună și umor, Radio City Rockettes au fermecat New York-ul din 1932. Anul acesta, prinde o altă ediție interesantă a iconicului Christmas Spectacular. Combinând numere clasice precum „Păpușa de cârpă”, „Parada soldaților din lemn” și „New York de Crăciun”, cu tehnologie new-age și proiecții 3D, acest spectacol este o modalitate ideală de a începe sezonul de sărbători.

2. New York City Ballet: George Balanchine’s The Nutcrackerp-NutcrackerSnowKey_54_990x660

Cu 90 de dansatori, 62 de muzicieni, 32 de scenariști și o distribuție de 50 de studenți de la Școala de balet american, anul acesta marchează cea de-a 63-a reprezentație anuală a magicei producții Spărgătorul de nuci! Urmăriți cum coregrafia lui Balanchine prinde viață, în timp ce vă dezlănțuiți imaginația cu acest balet clasic. De la celebrul gigantic pom de Crăciun, până la costumele fascinante, acest spectacol evocă spiritul de sărbătoare ca niciun altul.

* Dacă clasicul nu este pentru voi, vă veți bucura să aflați că există și The Hip-Hop Nutcracker – baletul lui Ceaikovski primește un facelift, o reimaginare contemporană cu dansatori de hip-hop. Prin această versiune inedită, interpreții dinamici ne duc într-o călătorie care sărbătorește dragostea, comunitatea și magia sezonului de sărbători.

3. Dr. Seuss’ How The Grinch Stole Christmas! The MusicalGRINCHb-1024x683

Descoperiți magia poveștii clasice Cum a furat Grinch Crăciunul, care prinde viață pe scenă. Cu melodiile de succes “You are a mean one, Mr. Grinch” și “Welcome Christmas”, Grinch descoperă că semnificația Crăciunului e mai complex decât și-a imaginat el.  Sărbătoriți alături de spectacolul pe care The New York Times la numit „de 100 de ori mai bun decât orice poveste dinainte de culcare!”

4. Slava’s SnowshowSlavas-Snowshow-ok

Cu mai mult de 20 de premii internaționale și recunoscut drept „clasicul de teatru al secolului XX” de The Times of London, clovnii revin la Broadway în stil după un deceniu. Un spectacol de familie complet, scris și interpretat de renumita artistă rusă Slava Polunin, readuce cultura clovnilor în teatre și, prin urmare, este iubit și de copii. Pentru adulți, este un vis care le permite să se întoarcă în timp și să retrăiască zilele copilărie cel puțin 2 ore, dacă nu mai mult. Snowshow-ul Slava a uimit atât publicul, cât și criticii de peste 25 de ani și a reușit să încânte cu succes oameni de toate vârstele.

5. A Christmas CarolImage-1-1200x675

Povestea clasică a lui Charles Dickens revine pe Broadway într-o adaptare complet nouă în acest sezon. Noua versiune a piesei este scrisă de Jack Throne, care este cunoscut și pentru lucrările sale precum Harry Potter and The Cursed Child. Îndrăgit de oameni de toate vârstele, A Christmas Carol este un clasic nemuritor care se învârte în jurul lui Ebenezer Scrooge și întâlnirea cu trei fantome care, în cele din urmă, îl determină să devină un om mai bun. Această poveste și de sărbătoare a spiritului Crăciunului a fermecat publicul întotdeauna.

Toate sună atât de bine încât nouă ne-ar fi imposibil să alegem doar unul. Voi pe care l-ați vedea mai întâi?

Adevărul e că aici la TeenMedia Academy îți poți imagina că ești cine vrei tu. ? Acesta este secretul lumii pe care am creat-o, iar talentul și implicarea voastră sunt cele care mențin flacăra aprinsă.  După 3 luni în care grupa noastă de avansați s-a jucat de-a imaginația, cei 14 magnifici care o compun sunt gata să urce din nou pe scenă. Tot fac asta de câțiva ani încoace și nu se mai satură, pentru că, vedeți voi, scena este ca prima gură de cafea dimineața – odată ce ai prins gustul, lumea din jur devine suportabilă, uneori chiar mai frumoasă.

„Imaginează-ți că ești Dumnezeu” propune o experiență inedită spectatorilor. Scenete scurte pe diverse teme, mai mult sau mai puțin comune, dar pline de umor şi ironie. Mecanismul comic este creat de absurdul unor situaţii şi comportamente banale, care, uneori, nici măcar nu ne mai surprind, fiindcă ne-am obişnuit cu ele. Nu vă dau mai multe detalii, dar fiți pregătiți, pentru că surprizele se țin lanț.

Imagineaza-ti ca esti Dumnezeu

Ei sunt 14 și joacă sâmbătă pe 14 decembrie. O coincidență faină care le va purta noroc cu siguranță. De ce? Pentru că 14 este multiplu de 7, iar 7 este o cifră magică, iar eu ar trebui să nu mai bat câmpii, pentru că ați înteles ideea. Așadar, vă așteptăm sâmbătă la ora 13:00 la Club 99 să urmărim o comedie sinceră și să-i susținem împreună pe actori. ? ?

 

Protagoniștii sunt: Andrei Cristian Giuclea, Sorana Boncotă, Ștefan Bușoi, Andra Zaharia, Ioana Georgescu, Andrei Drăgușin, Ștefan Dincă, Gabriel Șuică, Ștefana Frigură, Alexandrina Nicolescu, Alicia Tudor, Adrian Luican, Carmen Vitan și Sorin Ion.

Coordonator: Cristian Bajora

Parcă am clipit și au mai trecut 3 luni de emoții și vise împlinite la TeenMedia Academy. O nouă grupă de oameni talentați și frumoși este gata să ne încânte cu rodul muncii lor. În tot acest timp, au lucrat împreună de parcă se cunoșteau de-o viață, ceea ce demonstrează că teatrul este cel mai bun liant când vine vorba de relațiile interumane.

366 BIS…O ADRESĂ DE VIS – un spectacol care, după cum se poate observa din afiș, va fi plin de culoare, amuzament și originalitate. Fiecare dintre ei este unic în arta sa și tocmai asta îi unește. Ne bucurăm enorm că ați ales să veniți aici și că ne-ați permis să fim cei care vă ajută să vă explorați sinele.

366 bis - o adresa de vis

Marți, 26 noiembrie, la ora 20:00, vor fi primii începători care urcă pe scena teatrului În Culise, redeschis în luna septembrie a acestui an.

Protagoniștii sunt: Ana Maria Croitoru, Elena Măzărel, Florin Buturugă, Silviu Paraschiv, Daniela Marinescu, Emilia Ionescu, Emilian Smoleac, Adina Drulă, Petronela Murărașu, Cătălina Baicu și Cosmin Santea.

Coordonator: Patricia Ionescu

IMG-20191006-WA0089

Se spune că totul în viață se întâmplă cu un scop sau că tot răul e spre bine, deși în momente grele, numai la bine nu-ți stă capul.

Eu am ajuns la TeenMedia Academy dintr-o pură întâmplare, dar scenariul din spate e mult mai complex și întunecat. Da, mi-a plăcut întotdeauna să-mi fac scenarii, chiar dinainte să descopăr lumea teatrului. Îi voi fi etern recunoscătoare persoanei care mi-a recomandat să vin în colțișorul acesta de artă.

Spun că am ajuns din întamplare aici, pentru că nici n-am îndrăznit măcar să visez că într-o zi voi juca pe o scenă. Era atât de departe de mine acest gând, încât n-aș fi reușit de una singură să-i permit să-mi zburde prin minte. Am descoperit la TeenMedia o dorință și un vis pe care nici nu stiam că le am. Și când au devenit realitate, fiecare părticică din mine a cunoscut pentru prima oară euforia, dar în același timp s-a revoltat, fiindcă nu i-am arătat-o mai de mult. De unde să i-o arăt dacă habar n-aveam că tânjesc după ea?

_WAM8528

Eu iubesc oamenii, mai mult ca pe mine însămi uneori. Unii sunt demni de iubire, alții mai puțin, dar uite așa ne facem mari. Oamenii pe care i-am întâlnit la TeenMedia, în schimb, sunt extraordinari și merită până și ultimul strop de admirație și iubire. Chiar și atunci când avem în comun doar pasiunea pentru teatru, ea e suficientă să ne aducă împreună, de parcă am fi suflete pereche. Mi se pare fantastic că un singur lucru te face să rezonezi cu atâtea persoane, și nu oricum, ci într-o manieră spectaculoasă, ca și cum am putea muta munții din loc, dacă ne-am propune. În cazul în care veți citi acest articol, vă mulțumesc că existați! Vă iubesc pe toți și îmi doresc să rămânem pentru totdeauna unii în viețile altora, într-un fel sau altul!

În viața asta scurtă, trebuie în primul rând să afli cine esti, și nu mă refer la tine cel din buletin, aia este proza. Poezia vieții vine din suflet, iar sufletul trebuie hrănit și el cu ceva, ca tu să te descoperi. Eu am ales să-i ofer posibilitatea de a fi cine vrea el să fie, prin intermediul personajelor pe care le-am construit împreună. 

Asta reprezintă TeenMedia pentru mine, hrană pentru suflet!

(Mădălina Dima)

Se spune că cifra 7 este magică și norcoasă. La fel de magic va fi și spectacolul grupei de începători de la noi, de la TeenMedia Academy. Un spectacol amuzant și plin de situații neprevăzute care îi va pune în valoare pe acești oameni minunați la prima lor întâlnire cu scândura scenei. Ei au pășit timid acum trei luni în lumea teatrului iar noi i-am susținut și i-am pregătit ca acum să poată urca pe scena unui teatru și să guste emoția frumoasă a debutului.

Sapte

Toți oamenii merită să aibă momentul lor de strălucire, iar acum a venit momentul lor să se bucure de lumina reflectoarelor.

Pe scenă vor urca: Andra Zaharia, Gabriel Șuică, Emilia Bratu, Gabriela Vîlcea, Georgiana Cotoi, Sorin Ion, Cristina Simionescu, Ruxandra Radu și Laura Tomescu
Coordonatori: Patricia Ionescu și Grațiela Popa

Noi vom fi la Teatrul de Artă București, pe 3 decembrie, de la ora 20:00, să îi aplaudăm furtunos. Vă așteptăm și pe dvs.

De aici așa se vede, cum că noi, cei de la TeenMedia Academy am adunat 14 adolescenți talentați, frumoși si hotărâți care au luat cu asalt această nouă experiență numită curs de actorie. Au venit la fiecare workshop cu o bucurie și un entuziasm molipsitoare care i-au ajutat să devină din ce în ce mai buni. S-au cunoscut, s-au distrat, s-au antrenat în arta actorului iar acum, după trei luni, sunt gata să urce pe scenă și să ne uimească pe toți cu un spectacol plin de prospețimea și amuzamentul specifice oamenilor aflați la început de drum.

De aici asa se vede
Vă mulțumim copii că ne-ați dat ocazia să vă vedem cum evoluați. Noi vă vom fi alături pe 1 decembrie, în zi de sărbătoare, la Teatrul de Artă, de la ora 16:30 să vă susținem cu aplauze și râsete la prima voastră întâlnire cu un spectacol de teatru.

Pe scenă vor urca: Andrei și Adina Paraschiv, Denisa Calman, Alexandra David, Roberta Vlăduți, Olga Dragomir, Ana Voicu, Daria Tănăsescu, Marta Mălureanu, Maria și Mihaela Amza, Maria Avram, David Năstase și Mihai Georgiu.
Coordonator: Alex Vlad

Au mai trecut 3 luni pline de bucurie, de dedicare și de distracție pentru grupa noastră de avansați din cadrul TeenMedia Academy. 3 luni care au zburat, în care acești oameni pasionați și-au unit forțele și au dat naștere unui spectacol cu un concept cool și modern. Comedia cu aer hollywoodian va stârni hohote de râs și ropote de aplauze atât de binemeritate.

Casting2

Pe scenă vor urca: Cristian Giuclea, Andreea Voicu, Oana Ionescu, Alexandrina Nicolescu, Adriana Chițoiu, Lucian Mâțu, Andreea Sârbu, Nicoleta Dobre, Cristina Buliga și Alicia Tudor
Coordonați de: Alex Vlad și Mihai Bădoi

Împreună au dus hobby-ul pentru actorie mai departe și l-au transformat în performanță.

Vă așteptăm miercuri, 28 noiembrie, la Teatrul de Artă București,de la ora 20:00, să le susținem talentul și curajul.

https://www.facebook.com/events/1887483337987386/

Cover Facebook 2

De acum, Luni va fi cea mai frumoasă zi din saptămână. De ce? Pentru că în fiecare Luni, începând cu ora 20:00, vă așteptăm la Artist Cafe (blvd. Dacia 153-155) cu spectacole de teatru marca TeenMedia Academy.
De la texte scrise de autori contemporani precum Ștefan Caraman, până la clasicul, dar actualul Caragiale, programul nostru acoperă o gamă largă de subiecte și situații #despreoameni, fiind realizate astfel încât spectatorii să se regăsească în fiecare poveste spusă pe scenă.

*********************************************
Intrarea la spectacol este gratuită și se face pe bază de rezervare.
Pentru rezervari vă rugăm să ne contactați la tel. 0735 026 762 sau prin mesaj privat pe Facebook.

Programul spectacolelor este:

8 OCTOMBRIE – A TRUE NICE FUCKIN’ LOVE STORY

A true Nice Fuckin Love Story

Cu: Diana Dumbravă, Ana Maria Sîrghi, Bogdan Stroe
Autor: Ștefan Caraman
Coordonator: Cristian Bajora

Ce poate fi mai frumos decât spectacolul unei pasiuni? Gândește-te că e nevoie de numai câteva secunde și gata, focul s-a aprins! Te mistuie și te consumă până când generozitatea se transformă în egoism, dragostea în gelozie și iubirea în ură. Așa că fiecare devine, măcar o dată în viață, eroul unei mari iubiri. Și știm cu toții că toate marile iubiri se termină prost. Mai puțin iubirile dintre femei… care nu se sfârșesc în ură, ci direct în moarte.
Povestea aceasta este despre filmul pasional dintre două femei: Maude și Maddy sau Maddy și Maude. Un film al vremurilor schimbătoare în care trăim, spusă de actorii #teenmedia.

https://www.facebook.com/events/564392003999766/

15 OCTOMBRIE – COMMON LIVES

Common Lives

Cu: Gwendoleen Cepraga și Claudiu Popovici
Autor: Theo Herghelegiu
Coordonator: Patricia Ionescu

Două existențe aparent banale. Efluvia și Albert se întâlnesc la coadă și în tramvai, se îndrăgostesc și se căsătoresc, se pierd în rutina vieții în doi, divorțează pentru a-și trăi viața la maxim și apoi… mor. Această poveste clasică de iubire neîmplinită arată că nu te deosebești cu nimic de ceilalți. Te naști, te consumi, îmbătrânești și faci riduri, iar sfârșitul vine atunci când ești singur cuc. Așa că ce rost au toate excesele: droguri, orgii, pofte și plăceri necontrolate? Doar de a-ți da senzația că existența ta e mai specială și că ești cu adevărat o excepție. Dar nu…
COMMON LIVES este o tragicomedie marca #teenmedia, care reușește să te facă să te gândești la cele mai întunecate gânduri ale tale și-ți dă ocazia să-ți analizezi sufletul. Se râde mult, chiar dacă amar, iar neliniștile și absurdul personajelor te vor face să simți că nu ești singur. Viața e absurdă. Și banală.

https://www.facebook.com/events/169301967326032/

22 OCTOMBRIE – CONVERSAȚII CU MAFIA

Conversatii cu Mafia

Cu: Mihai Bădoi, Bogdan Stroe, Claudiu Popovici, Iulian Babulea, Dana Roman și Andreea Gacea
Autor: Sam Henry Kass
Coordonator: Cristian Bajora

CONVERSAȚII CU MAFIA este spectacolul #teenmedia care te introduce în atmosfera unei lumi dubioase cu mult fum, jocuri de cărți, pistoale, bărbati puternici și femei ușoare. Absurd de comice și de o sinceritate brutală, cele trei tablouri prezentate schițează mai multe lumi ale organizației. Poveștile se întrepătrund subtil, mafioții începători cu ambiții mari trădează puterea pentru ca mai apoi să-și ceară scuze, totul într-un efort de supraviețuire într-un sistem ierarhic condus de violență și tupeu. Tensiunea acestei lumi este domolită tocmai prin ultimul tablou al spectacolului în care comedia și femeile din mafie acaparează scena.

https://www.facebook.com/events/1135559099924988/

29 OCTOMBRIE – A TRUE NICE FUCKIN’ LOVE STORY

A true Nice Fuckin Love Story

Cu: Diana Dumbravă, Ana Maria Sîrghi, Bogdan Stroe
Autor: Ștefan Caraman
Coordonator: Cristian Bajora

Ce poate fi mai frumos decât spectacolul unei pasiuni? Gândește-te că e nevoie de numai câteva secunde și gata, focul s-a aprins! Te mistuie și te consumă până când generozitatea se transformă în egoism, dragostea în gelozie și iubirea în ură. Așa că fiecare devine, măcar o dată în viață, eroul unei mari iubiri. Și știm cu toții că toate marile iubiri se termină prost. Mai puțin iubirile dintre femei… care nu se sfârșesc în ură, ci direct în moarte.
Povestea aceasta este despre filmul pasional dintre două femei: Maude și Maddy sau Maddy și Maude. Un film al vremurilor schimbătoare în care trăim, spusă de actorii #teenmedia.

https://www.facebook.com/events/514344152361933/

5 NOIEMBRIE – UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI

Un Barbat si mai multe femei

Cu: Cristina Apostol, Gwendoleen Cepraga, Ana Maria Sîrghi, Dana Roman, Dana Badiu, Florentina Țifescu, Mădălina Dima și Iulian Babulea
Coordonator: Alex Vlad

***Niciun bărbat nu a fost rănit sau maltrat în timpul realizării acestui spectacol. Comedie cu final fericit.
Știința spune că de fapt creierul femeii este total diferit de cel al bărbatului. Așa că nu mai este demult un secret că deși nu pot trăi unul fără celalalt, cele două jumătăți sunt construite din ingrediente care uneori interacționează puternic.
Spectacolul UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI este o comedie savuroasă care dezvăluie lumea Garunski, un bărbat simplu a cărui lume este dată peste cap chiar de femeile din jurul său. Năucit de firea veșnic schimbătoare și de complexitatea întortocheată a gândirii feminine, Garunski descoperă că fiecare interacțiune cu femeile din jurul său are scopul să îl transforme și să-i dezvăluie, treptat, marele secret: cum să-ți mulțumești femeia, indiferent în ce relație te afli cu aceasta.

https://www.facebook.com/events/587084275042411/

12 NOIEMBRIE – CONVERSAȚII CU MAFIA

Conversatii cu Mafia

Cu: Mihai Bădoi, Bogdan Stroe, Claudiu Popovici, Iulian Babulea, Dana Roman și Andreea Gacea
Autor: Sam Henry Kass
Coordonator: Cristian Bajora

CONVERSAȚII CU MAFIA este spectacolul #teenmedia care te introduce în atmosfera unei lumi dubioase cu mult fum, jocuri de cărți, pistoale, bărbati puternici și femei ușoare. Absurd de comice și de o sinceritate brutală, cele trei tablouri prezentate schițează mai multe lumi ale organizației. Poveștile se întrepătrund subtil, mafioții începători cu ambiții mari trădează puterea pentru ca mai apoi să-și ceară scuze, totul într-un efort de supraviețuire într-un sistem ierarhic condus de violență și tupeu. Tensiunea acestei lumi este domolită tocmai prin ultimul tablou al spectacolului în care comedia și femeile din mafie acaparează scena.

19 NOIEMBRIE – FEROMONII

Feromonii

Cu: Martina Voicu, Ana Maria Sîrghi, Eugen Blănaru, Dana Badiu, Andreea Gacea, Gratiela Popa, Mihai Bădoi, Dana Roman, Bogdan Stroe și Dana Gherase
Autor: Theo Herghelegiu
Coordonator: Cristian Bajora

Știința spune că feromonii sunt niște elemente biochimice secretate de organism care dictează comportamentul și atracția sexuală dintre oameni. Iar atunci când feromonii EI și feromonii LUI se întâlnesc, aceștia încep un dans al seducției care îi prinde pe cei doi protagoniști într-o capcană a pasiunii. Dar oare cum arată feromonii? Spectacolul nostru dezvăluie ce se întâmplă în interiorul nostru atunci când flacăra iubirii se aprinde și feromonii încep să își trăiască viața: gândesc, vorbesc, simt și ajung să se certe, fix ca membrii unei familii. Dar ce se întâmplă oare atunci când actul sexual se consumă? Un singur cuvânt vă spunem: comedie. Restul o să descoperiți în cel mai trăznit spectacol #teenmedia.

26 NOIEMBRIE – A TRUE NICE FUCKIN’ LOVE STORY

A true Nice Fuckin Love Story

Cu: Diana Dumbravă, Ana Maria Sîrghi, Bogdan Stroe
Autor: Ștefan Caraman
Coordonator: Cristian Bajora

Ce poate fi mai frumos decât spectacolul unei pasiuni? Gândește-te că e nevoie de numai câteva secunde și gata, focul s-a aprins! Te mistuie și te consumă până când generozitatea se transformă în egoism, dragostea în gelozie și iubirea în ură. Așa că fiecare devine, măcar o dată în viață, eroul unei mari iubiri. Și știm cu toții că toate marile iubiri se termină prost. Mai puțin iubirile dintre femei… care nu se sfârșesc în ură, ci direct în moarte.
Povestea aceasta este despre filmul pasional dintre două femei: Maude și Maddy sau Maddy și Maude. Un film al vremurilor schimbătoare în care trăim, spusă de actorii #teenmedia.

3 DECEMBRIE – COMMON LIVES

Common Lives

Cu: Gwendoleen Cepraga și Claudiu Popovici
Autor: Theo Herghelegiu
Coordonator: Patricia Ionescu

Două existențe aparent banale. Efluvia și Albert se întâlnesc la coadă și în tramvai, se îndrăgostesc și se căsătoresc, se pierd în rutina vieții în doi, divorțează pentru a-și trăi viața la maxim și apoi… mor. Această poveste clasică de iubire neîmplinită arată că nu te deosebești cu nimic de ceilalți. Te naști, te consumi, îmbătrânești și faci riduri, iar sfârșitul vine atunci când ești singur cuc. Așa că ce rost au toate excesele: droguri, orgii, pofte și plăceri necontrolate? Doar de a-ți da senzația că existența ta e mai specială și că ești cu adevărat o excepție. Dar nu…
COMMON LIVES este o tragicomedie marca #teenmedia, care reușește să te facă să te gândești la cele mai întunecate gânduri ale tale și-ți dă ocazia să-ți analizezi sufletul. Se râde mult, chiar dacă amar, iar neliniștile și absurdul personajelor te vor face să simți că nu ești singur. Viața e absurdă. Și banală.

10 DECEMBRIE – FEROMONII

Feromonii

Cu: Martina Voicu, Ana Maria Sîrghi, Eugen Blănaru, Dana Badiu, Andreea Gacea, Gratiela Popa, Mihai Bădoi, Dana Roman, Bogdan Stroe și Dana Gherase
Autor: Theo Herghelegiu
Coordonator: Cristian Bajora

Știința spune că feromonii sunt niște elemente biochimice secretate de organism care dictează comportamentul și atracția sexuală dintre oameni. Iar atunci când feromonii EI și feromonii LUI se întâlnesc, aceștia încep un dans al seducției care îi prinde pe cei doi protagoniști într-o capcană a pasiunii. Dar oare cum arată feromonii? Spectacolul nostru dezvăluie ce se întâmplă în interiorul nostru atunci când flacăra iubirii se aprinde și feromonii încep să își trăiască viața: gândesc, vorbesc, simt și ajung să se certe, fix ca membrii unei familii. Dar ce se întâmplă oare atunci când actul sexual se consumă? Un singur cuvânt vă spunem: comedie. Restul o să descoperiți în cel mai trăznit spectacol #teenmedia.

17 DECEMBRIE – UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI

Un Barbat si mai multe femei

Cu: Cristina Apostol, Gwendoleen Cepraga, Ana Maria Sîrghi, Dana Roman, Dana Badiu, Delia Sabău, Martina Voicu și Iulian Babulea
Coordonator: Alex Vlad

***Niciun bărbat nu a fost rănit sau maltrat în timpul realizării acestui spectacol. Comedie cu final fericit.
Știința spune că de fapt creierul femeii este total diferit de cel al bărbatului. Așa că nu mai este demult un secret că deși nu pot trăi unul fără celalalt, cele două jumătăți sunt construite din ingrediente care uneori interacționează puternic.
Spectacolul UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI este o comedie savuroasă care dezvăluie lumea Garunski, un bărbat simplu a cărui lume este dată peste cap chiar de femeile din jurul său. Năucit de firea veșnic schimbătoare și de complexitatea întortocheată a gândirii feminine, Garunski descoperă că fiecare interacțiune cu femeile din jurul său are scopul să îl transforme și să-i dezvăluie, treptat, marele secret: cum să-ți mulțumești femeia, indiferent în ce relație te afli cu aceasta.

*************************************************
Ca orice familie, și noi, familia TeenMedia avem nevoie de un loc unde să putem crește, unde să putem dezvolta în continuare proiecte frumoase și orice donație făcută de dvs. în timpul spectacolelor, ne va ajuta să ne apropiem și mai mult de realizarea visului de a avea un spațiu pe care să îl putem numi ACASĂ!

Vă mulțumim și vă așteptăm!

Festival aniversar de teatru #11seri #despreoameni
TeenMedia Academy împlinește nouă ani! Iar acum, la ceas aniversar, am pregătit un eveniment special: un maraton teatral care durează 11 seri și prezintă în premieră mai multe spectacole de teatru puse în scenă exclusiv cu actori care au absolvit cursurile de actorie nivel avansat TeenMedia Academy.
Așadar, în perioada 20-30 Septembrie, vă așteptăm la festivalul aniversar „Nouă ani de spectacole – #despreoameni” să celebrăm împreună în 11 seri pline de bucurie, de iubire de teatru, de aplauze și de multe surprize. Evenimentul va avea loc la Artist Cafe (Bd. Dacia nr. 153-155), o cafenea-teatru cochetă și plină de farmec, un loc ce vibrează de energie pozitivă unde toate proiectele TeenMedia au fost primite și îmbrățișate cu mare căldură.
„Nouă ani de spectacole – #despreoameni” sărbătorește cei nouă ani în care am crescut frumos, prin provocări, experiențe, pasiune și multă dragoste de oameni. Lună de lună, an de an, oameni ca voi, cu job-uri ca ale voastre, ne-au călcat pragul cu dorința să-și schimbe viața prin cursuri de actorie. Atât de simplu. Și împreună am reușit, puțin câte puțin, să schimbăm lumea în bine. Acum suntem o comunitate de iubitori de teatru, de colegi de scenă, de artiști, dar cel mai important, o comunitate de prieteni, o lume a noastră, o familie. Familia TeenMedia Academy.

V5 Poster TeenMedia

Cristian Bajora, fondatorul TeenMedia, a visat un loc unde oamenii să poată veni pentru a intra pe scenă în minunata lume a teatrului. Aşa a prins viaţă TeenMedia Academy în anul 2009. Iar acum, în 2018, putem spune că visul lui s-a împlinit. Suntem una dintre cele mai vechi școli independente de actorie din țară și ne mândrim cu sute de spectacole realizate cu actori neprofesioniști și cu primul musical din țară realizat cu actori amatori.

„Teatrul este despre oameni. Eu de-asta m-am apucat de această meserie și am demarat proiectul TeenMedia Academy. Pentru că iubesc frumosul și adevărul, în stare pură, nealterate de nimic. Iar pe scenă nu poți fi altfel decât frumos și adevărat, indiferent de natura personajului pe care îl joci. Cursurile noastre de actorie despre asta te învată, despre un nou stil de viață pe care trebuie să-l îmbrățișezi, în care devii mai încrezător, mai bun cu cei din jur, mai tolerant, mai uman dacă pot să spun așa. Iar asta e cea mai mare bucurie a mea – că pot, prin tot ceea ce fac aici, să ofer oamenilor aripi să zboare și să se simtă liberi. Ce se întâmplă la noi e mai mult decât un simplu curs de actorie – e despre oameni și transformările lor.” spune Cristian Bajora

Vă mulțumim ca ați fost alături de noi în toți acești ani și vă așteptăm să sărbătorim împreună!

Programul integral al evenimentului este:

• Joi 20 Septembrie – M&M – A True Nice Fuckin’ Love Story
Cu: Diana Dumbravă, Ana Maria Sîrghi și Bogdan Stroe
Autor: Ștefan Caraman
Coordonator: Cristian Bajora

https://web.facebook.com/events/510169542743555/

• Vineri 21 Septembrie – Azi Mă Simt Bine
Cu: Florentina Țifescu, Andreea Gacea, Diana Bărbulescu, Andreea Voicu, Andreea Lazăr, Eugen Blănaru, Victor Moldovan, Marian Rizea, Daniel Ionescu, Cristi Giuclea, Laura Filote, Karina Udrea, Claudiu Popovici și Mădălina Dima
Autor: Matei Vișniec
Coordonator: Alex Vlad

https://web.facebook.com/events/2069717613358871/

• Sâmbătă 22 Septembrie – Common Lives
Cu: Gwendoleen Cepraga și Claudiu Popovici
Autor: Theo Herghelegiu
Coordonator: Patricia Ionescu

https://web.facebook.com/events/501661826963912/

• Duminică 23 Septembrie – Un Bărbat și Mai Multe Femei
Cu: Cristina Apostol, Gwendoleen Cepraga, Ana Maria Sîrghi, Dana Roman, Dana Badiu, Delia Sabău, Dana Gherase și Iulian Babulea
Coordonator: Alex Vlad

https://web.facebook.com/events/267786277277604/

• Luni 24 Septembrie – O Noapte Furtunoasă
Cu: Dana Roman, Martina Voicu, Gwendoleen Cepraga, Grațiela Popa, Mihai Bădoi, Bogdan Stroe și Dana Badiu
Autor: I.L. Caragiale
Coordonator: Cristian Bajora

https://web.facebook.com/events/2146849732238279/

• Marți 25 Septembrie – Un Bărbat și Mai Multe Femei
Cu: Cristina Apostol, Gwendoleen Cepraga, Ana Maria Sîrghi, Dana Roman, Dana Badiu, Delia Sabău, Dana Gherase și Iulian Babulea
Coordonator: Alex Vlad

https://web.facebook.com/events/2261385813875902/

• Miercuri 26 Septembrie – O Noapte Furtunoasă
Cu: Dana Roman, Martina Voicu, Gwendoleen Cepraga, Grațiela Popa, Mihai Bădoi, Bogdan Stroe și Dana Badiu
Autor: I.L. Caragiale
Coordonator: Cristian Bajora

https://web.facebook.com/events/2146849732238279/

• Joi 27 Septembrie – Feromonii
Cu: Martina Voicu, Ana Maria Sîrghi, Dana Badiu, Andreea Gacea, Grațiela Popa, Mihai Bădoi, Dana Roman, Bogdan Stroe și Dana Gherase
Autor: Theo Herghelegiu
Coordonator: Cristian Bajora

https://web.facebook.com/events/2018294678214541/

• Vineri 28 Septembrie – Conversații cu Mafia
Cu: Mihai Bădoi, Bogdan Stroe, Claudiu Popovici, Iulian Babulea, Dana Roman și Andreea Gacea
Autor: Sam Henry Kass
Coordonator: Cristian Bajora

https://web.facebook.com/events/1923714171258721/

• Sâmbătă 29 Septembrie – Feromonii
Cu: Martina Voicu, Ana Maria Sîrghi, Dana Badiu, Andreea Gacea, Grațiela Popa, Mihai Bădoi, Dana Roman, Bogdan Stroe și Dana Gherase
Autor: Theo Herghelegiu
Coordonator: Cristian Bajora

https://web.facebook.com/events/994074844097760/
• Duminică 30 Septembrie – Spectacol demonstrație – Vă Urcați la Prima?
Cu: Grațiela Popa – actriță și trainer TeenMedia Academy
Autor: Theo Herghelegiu
Coordonator: Cristian Bajora

https://web.facebook.com/events/235066390506629/