Au trecut aproape 5 luni de la  laprimul spectacol si o luna si 10 zile de al doilea. Si încă si mai mult de când am început cursurile de teatru. Recunosc ca a fost cea mai frumoasa experienţa. Am învăţat multe, m-am schimbat (in bine, sper) si mi-am îndeplinit un vis… am fost actrita:) Si toate astea pentru ca nu am fost acceptata in trupa de teatru a şcolii….

Câtă dreptate a avut cine a zis ca orice lucru rău are si o parte buna! O calitate sau un defect al meu este memoria. Îmi amintesc mereu tot ce mi s-a întâmplat si uit greu. Veți spune ca e un lucru bun. Dar nu e asa… Pentru ca după asta mă intristez. Ca un fel de depresie pentru ca timpul a trecut si nu voi mai fii niciodata asa de fericita cum am fost atunci. Si apoi mă agat cu disperare de orice lucru care mă reintoarce in trecut. Asa am patit si cu teatrul. Mă uit la pozele de la spectacole. Deschid blogul de câteva ori pe zi ca sa vad dacă a mai postat cineva. Si mă chinui sa scriu si eu ceva ca sa îmi demonstrez ca mai fac inca parte din familia Teen Media. In fiecare sâmbăta si duminica dimineaţa mă gândesc ca nu trebuie sa mă mai trezesc devreme ca sa nu intarzii la teatru… Pentru ca s-a terminat. Si regret asta. Acum in locul meu sunt alţi tineri care merg dimineaţa pe Calarasi 55. Si ii spun buna dimineaţa lui Cristi. Si intra familiar, îşi lăsa lucrurile in cuier si îşi pun nişte suc. Apoi se aseaza. Pe scaunul altădată al meu. Si aşteaptă sa înceapă magia. Sunt ingrozitor de invidioasa pe aceşti tineri si in acelaşi timp bucuroasa pentru ei. Pentru ca, asa cum spunea uneori Cristi după vreo piesa, e frumos…

Ioana Negrila