De cand am inceput cursurile de actorie am inceput sa ma gandesc la ce voi fi “cand o sa ma fac mare”…

Dilema:  o slujba care imi place, dar unde nu sunt apreciata sau una care imi displace, dar pentru care sunt laudata?
Iubesc actoria. O ador. Ma face sa ma simt, macar pentru cateva ore, diferita. Ma inconjoara de ceva magic care ma face sa zambesc aparent fara motiv. Simt ca pot sa shimb lumea, sa o fac mai buna, sa o fac fericita. La cinci ani, cand copiii invatau sa-si scrie numele, eu imi repetam discursul pentru castigarea Oscarului… Dar daca nu sunt talentata? Daca nu sunt buna la actorie? Daca nimeni nu o sa ma aprecieze? Daca pasiunea nu este suficienta? Voi trai toata viata in umbra, facand ceea ce imi place?…
Sau as putea alege o slujba banala, la un birou, intr-o cladire cu 20 de etaje si niciun zambet. Gen avocat sau economist… Sa stau toata ziua sa invat, sa calculez si sa fac rapoarte, iar seara sa adorm gandindu-ma ca a mai trecut o zi cu nimic diferita de zeci de alte zile de dinainte, in care nu am facut nimic demn de mentionat. Si totusi sa fiu cea mai buna in domeniu…
Merita oare sa sacrifici zambetul din fiecare dimineata, cand te gandesti ca toata ziua vei face ceva ce iti place la nebunie, pentru putina faima?

Ioana Negrila – cursant