TeenMedia m-a alinat, m-a impulsionat şi m-a ridicat… – Claudia Ene
Cum mi-a spus cândva cineva… „Deşi eşti încă la început de drum şi crezi că totul e real, nu este aşa. Trăieşti într-o poveste!” În septembrie 2012 această profeţie s-a împlinit. Totul s-a spulberat şi m-am trezit trăindu-mi propriile iluzii; cele mai ascunse temeri au ieşit la suprafaţă şi s-au evaporat, iar eu deveneam eroina propriului meu vis – îmi trăiam în sfârşit pasiunea!
„Mamă, intră tu prima pe uşă. Eu n-am curaj.”
Tremuram de emoţie şi de frica de necunoscut. Urma să păşesc într-un ţinut despre care auzisem că era magic. Iar eu, oricât de însetată după fantastic aş fi fost, mi-era greu să cred acest lucru. Magie, în inima Bucureştiului? Trăiam în acest oraş de şaisprezece ani şi mi se părea cel mai banal, trist şi neinteresant loc. Cât de caraghios gândeam pe-atunci!
Experienţa TeenMedia a venit ca un duş rece pentru mine. Ca o mamă care îşi iubeşte copilul şi e mereu alături de el, până la un moment dat când îl lasă, pentru prima oară, să treacă singur strada. Eu? Să trec singură strada? Printre oameni mari, maşini şi freamăt continuu? Fără să ţin pe cineva de mână, fără să fiu ghidată? Mi se părea imposibil, eram prea insignifiantă pentru a reuşi. Şi mi se părea absurd. Dar nu-i chiar însăşi viaţa noastră plină de absurd?
Viaţa mea a început cu adevărat o dată cu intrarea în familia TeenMedia. Pot spune că m-am născut pentru a doua oară fără a exagera. Scoala de teatru TeenMedia m-a alinat, m-a impulsionat şi m-a ridicat. M-a dezbrăcat de inhibiţii, de teama de a mă exprima şi m-a hrănit cu optimism, dragoste şi înţelegere. M-a găsit neşlefuită şi m-a modelat în omul care sunt astăzi. O optimistă convinsă, o iubitoare de cultură şi o visătoare incurabilă. O nebună după teatru. TeenMedia şi tot ce înseamnă În Culise au devenit a doua mea familie, au devenit lucuri de preţ pentru mine pentru că aici am primit o educaţie fără seamăn în tot ce înseamnă cunoaşterea şi acceptarea sinelui, am primit îmbrăţişări, aplauze şi strângeri de mână. Mi-am făcut prieteni şi am cunoscut nişte oameni extraordinari. TeenMedia este genul de experienţă despre care merită să scrii într-o zi…
Şi eu voi scrie despre voi. Le voi spune tuturor despre căldura din sufletele voastre, despre zâmbetele cu care m-aţi întâmpinat de-a lungul timpului, despre petrecerile nebune şi cocktailurile delicioase, despre actorii absolut minunaţi cu care am avut ocazia să lucrez sau pe care i-am văzut în spectacole, despre faptul că oricine are nevoie de un strop de dragoste nu trebuie decât să-şi ia inima în dinţi şi să păşească În Culise. Şi le voi mai spune cât de frumoasă e viaţa după ce termini cursul de actorie. Ce culori vii, ce freamăt nebun şi ce vibraţii răsunătoare ne înconjoară, iar noi suntem uneori atât de orbi că nici n-avem idee că ele sunt acolo! Le voi povesti despre speranţa din ochii voştri şi blândeţea din vocile voastre, despre magia care, iată, se întâmplă…
Nu-mi vine să cred că urmează să joc alături de prietenii mei în „Audiţia”, tocmai la Teatrul Nottara! Îmi saltă inima din piept numai gândindu-mă la ziua de 3 octombrie. Spectacolul ăsta este probabil cea mai frumoasă şansă care mi s-a oferit, este primul spectacol pe care îl voi juca pe scena unui teatru de stat şi primul de o asemenea anvergură, dar cu siguranţă nu va fi ultimul! Vă mulţumesc pentru că m-aţi învăţat să joc „Samurai”, „Ninja” şi „Hep”, pentru că aţi scos la iveală tot ce e mai bun din mine, pentru că m-aţi făcut să râd cu gura până la urechi, pentru că m-aţi transformat în omul care îmi doream să ajung când eram de-o şchioapă: un om fericit, care iubeşte viaţa. Familia TeenMedia şi În Culise e cea mai tare din lume!
Nebuni frumoşi ai teatrului, vă iubesc!
Claudia Ene – cursant TeenMedia Academy