TeenMedia Academy

beaded-2137080_1920

Teatrul este o formă de artă care aduce la viață emoțiile și poveștile din viața de zi cu zi. La TeenMedia, arta actoriei este tratată cu respect și pasiune, oferind cursanților o platformă ideală pentru a-și dezvolta abilitățile. Fiecare curs oferă oportunitatea de a explora noi dimensiuni ale artei teatrale.

 

„Arta e… mai tare decât fotbalul”

Am rugat câţiva cunoscuţi de la TeenMedia Academy să completeze enunţul „Arta e…” cu primele cuvinte care le vin în minte, şi iată că am reuşit să fac o listă. Unii dintre ei mi-au dat chiar mai multe variante, şi am simţit nevoia să le includ pe toate.

Arta e…

  • ???? (pentru că unii chiar nu au ştiut ce să-mi răspundă)
  • „E ok, frate. Ştii, e ca MNAC-ul văzut seara. (râde)” „Adică?” „Adică… e ok.”
  • „Poezie.” „Cum ar fi?” „Poe, Bukowski, Dickinson, Cummings, Frost…”
  • „Plătită prost.”
  • „E ce faceţi voi pe-acolo În Culise. J”
  • „Mai tare decât fotbalul.”
  • „Să ştii când să taci din gură şi când să vorbeşti.”
  • „Frumoasă.” (iar la bulina asta voi include toate adjectivele primite de la oameni – e mişto, e tare, e blană, e super, e beton, e ok. Asta e bulina oamenilor neinventivi.)
  • „Dureroasă.” „De ce?” „Nu ştiu, mi-ai zis să-ţi zic primul cuvânt care-mi vine în minte. Ăsta e.”
  • „Iubita mea. Şi poţi să-i arăţi asta după ce termini de scris articolul.”
  • „<3” „Ce?” „E inimioara aia pe care ţi-am trimis-o!”
  • „E o cofetărie la mine în oraş.”
  • „O formă pură şi imperfectă de conştientizare a sufletului.”
  • „E cea mai bună când e artă culinară.”
  • „Teatru, dans… Scuze, chiar nu ştiu ce să zic. Mă mai gândesc, întreabă-mă mai târziu.”
  • „E a tuturor.”
  • „E prima prăjitură pe care o faci şi e oarecum comestibilă.”
  • „Făcută cu dragoste.”
  • „E albumul cu poze al bunicilor şi părinţilor.”
  • „E ce e în jurul nostru când nu stăm pe Faceook şi Twitter.”
  • „Ca sexul.” „Adică?” „Adică e ca sexul. Nu mă pune să detaliez.”
  • „E reflecţia sufletului în cea mai frumoasă formă pură.”
  • „E melodia aia pe care o asculţi de mult timp, dar tot te simţi ca şi cum ai asculta-o prima dată.”
  • „Cel mai eficient mod de exprimare spirituală.”
  • „Parte din viaţa noastră.”
  • „Felul în care îmi spune că mă iubeşte, felul în care zâmbeşte când îi spun că-l iubesc… Ooof, iar devin siropoasă?”
  • „E atunci când te vopseşti singur/ă. La fel şi pentru tuns. Astea mi se par chestii absolut imposibile.”
  • „E doza de zahăr din ceai sau cafea. Unii nu pun deloc, unii foarte mult, uneori e brun, alteori lichid, alteori miere.“
  • (am primit chiar şi o definiţie a artei) ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific.
  • „E prima cafea de dimineaţă după o noapte lungă.”
  • „E filmul pe care ţi-l faci într-un drum lung cu autobuzul.”
  • „E viaţă, bre.”